Imagini superbe cu viaţa la sat

Deşi pamîntul se-nvîrteşte
Eu m-am născut acasă
Aici şi soarele-i mai cald
Şi zarea-i mai albastră.

Aici pe-un petic de pămînt
Incape-o lume întreagă
Aici şi vîntul e mai blînd
Şi noaptea e mai albă.

Aici mi-e dragă valea morii
Şi răsăritul zorilor în mai
Aici se-ntorc cu drag cocorii
Şi lanurile roagă să mai stai.

Aici doineşte floarea tinereţii
Şi horele sunt vesele la sat
Aici renaşte roua dimineţii
Iar grîul este verde şi curat.

Aici padurea-i creasta de ogoare
Şi apele se varsă în fîntîni
Aici ma doare fiecare floare
Căci ramura se ţine-n rădăcini.

Aici şi soarele mai sus luceşte
Iar viata-mi pare dulce şi frumoasă
Cu toate că pămîntul se-nvirteşte
Ce bine e ca ne naştem ACASĂ.

Material realizat de Gh. Culicovschi

Amintiri din război: "Mâncam chiar şi frunze de salcâm, de curechi sau lobodă"

  1. Creţu Constantin Simion s-a născut în exilul părinţilor în Kazastan anul 1952. A terminat şcoala generală din Coştangalia, a absolvit facultatea din Cahul, unde a terminat ca electromecanic. În anul 1992 a participat la Conflictul din Transnistria de bună voie, de unde s-a întors cu viaţă.

   ,,Din acele timpuri nu ştiu prea multe, dar pot să povestesc din cele cunoscute de la părintii meii, care au fost şi ei victime ai sistemului comunist de atunci.

   În anul 1940 când Basarabia a fost cedată Uniuni Sovetice, de către România, pe întreg teritoriul dintre Prut şi Nistru a venit, armata română, pentru a elibera Basarabia de ocupaţiile ruseşti, acestă operaţiune, avuse loc şi la noi în sat, în anul 1940. În acelaşi an a avut loc un bombardament asupra satului, ruşii au dat bombele pentru a alunga armata română din sat. Din cele povestite de tatăl meu, atunci au murit foarte mulţi săteni nevinovaţi, care se aflau întâmplător, la momentul acela în preajma celor întâmplate pe cei decedaţi îi duceau cu căruţa. Tot în anul 1940 are loc prima deportare, în care au fost exzilaţi şi oameni din sat, fiind luaţi de NKVD, unde au fost închişi în beciurile din satul Baimaclia, acolo au fost găsite cadavre, din sat nu se ştie câte persoane au fost omorâte, doar un singur om din sat a săpat, fugind din acele beciuri, după câte mi-au spus părinţii era din familia Velciug. În anul 1941 pe data de 12-13 iunie are loc în sat o altă nenorocire, trei familii din sat, sunt ridicate pe front, bunelul meu Cioroi Constantin, împreună cu 7 membrii din familie, dintre care şi mama mea, care pe atunci avea 8 ani, bunelul meu Creţu Iacob, împreună cu 6 persoane, dintre care şi tatăl meu, care avea pe atunci 12 ani, doar 3 membrii au rămas în sat şi familia Cealîcu. Securiştii, care erau înarmaţi, au venit în toiul nopţii şi i-au luat prin surprindere, doar cu hainele care erau pe ei, altceva nu le-a mai dat voie să ieie. Tata îmi povestea că bunelul avea lacrimi în ochi când i-au luat şi nu-l mai văzuse până atunci plângând, îi era jale că lasă în urmă, munca agonisită de o viaţă şi că îi duc cine ştie unde. În aceiaşi noapte, din sat, i-au dus la staţia feroviară Bender-Tighina, de acolo bărbaţii au fost urcaţi în alt vagon, cu pretextul să semneze nişte acte, iar femeiile cu copii în alt vagon şi au fost duşi în Kazastan, vagoanele erau petru marfă, pe drum mureau oamenii, copii, iar ca să scape de cadavru îi aruncau din mers pe drum. Motivul ridicării buneiilor mei a fost unul politic, bunelul Cioroi Constantin Alexandru a fost primar în sat şi membru al partidului Ţărănist, iar bunelul Creţu Iacob Vasile, tot a fost primar în sat şi membru al partidului Cuziştilor. Judecata lor a fost în anul 1942 în iulie, pedeapsa fiind câte 5 ani de lagăr pentru fiecare, însă la scurt timp după ce au fost judecaţii au decedat ambii, din motive necunoscute...      Părinţii mei au trăit în tot acest timp, într-un sătuc, numit Cealcarî, unde locuiau nemţi, cazaci, ceceni, ucraineni. Între timp, acolo, au murit 3 fraţii de a lui tata, din cauza bolilor şi a mizeriei, pentru a prinde ziua de mâine, munceau, de la mic la mare, cum ar fi îngrijitor la ferma de vite, iar plata era foarte mică, câţiva copeici. Între timp, părinţii mei Creţu Simion şi Cioroi Maria, s-au căsătorit, iar în exilul părinţilor mei m-am născut eu, un frate şi o soră care acum nu mai sunt în viaţă. În anul 1956 are loc reabilitare parţială a părinţilor mei, fără ca să se restituie averea, iar în toamna anului 1957, am venit în satul natal al părinţilor, casele buneilor rămase în sat au fost luate de KVD.

LUPTA DE LA COŞTANGALIA

     După eşecul tentativelor din 1830 – 1831 şi 1846 de restabilire a statului polon, ce în virtutea contradicţiilor sociale şi naţionale acutizate în a II-a jumătate a secolului XVIII-lea fusese divizat de Austria, Prusia şi Rusia în zona ocupată de ruşi izbucneşte o nouă răscoală de eliberare naţională, condusă de Tadeuş Koctiuşko – erou naţional polonez. Acest eveniment a tensionat brusc situaţia politică din întreaga Europă. Împăratul francez Napoleon al III-lea a încercat să tatoneze opinia diplomaţiei europene de rezolvare a problemei polone prin adunările ad-hoc (după modelul Principatelor Române). De remarcat, că Al. Ioan Cuza a transmis prin V. Alecsandri la 30 noiembrie 1863 o scrisoare împăratului francez, în care se angaja să-i pună la dispoziţie “într-un nou război (după fostul r. cu Rusia din 1853-1856) pentru salvarea nenorocitei Polonii resursele şi armata ţării”, şi că “în caz de război franco-rus, ar dori să vadă armatele franceze în România şi să lupte alături de ele pentru liberarea Basarabiei”. 

   Incertitudinile şi expectativele ce stăruiau în mediul marilor puteri Europene, cît şi cunoaşterea duplicităţii lui Napoleon al III-lea, l-au impus pe Domnitor să renunţe la o implicare directă în răscoala poloneză, sistînd încercările unor detaşamente de polonezi de a traversa România spre Polonia în ajutorul răsculaţilor. Atitudinea sa faţă de răscoala poloneză a dezvăluit-o în depeşa telegrafică expediată prefectului judeţului Covurlui în legătură cu apariţia la Dunăre a unui detaşament de polonezi în număr de 258 de oameni: ”...Veţi pleca imediat la Satul Nou, veţi întîlni pe şeful trupei polone şi-i veţi spune că, oricare ar fi simpatiile noastre, nu vom lăsa ca ţara noastră să fie invadată de o forţă armată, hotărîţi fiind să facem să fie respectată neutralitatea noastră... Făceţi-i să înţeleagă că aşteptăm ceva mai bun de pe urma simpatiilor şi a ospitalităţii, pe care au găsit-o totdeauna la noi şi că deplîngem să vedem că, acţionînd în acest fel, ei servă de instrumente duşmanilor noştri.”

CADRUL GEOGRAFIC

    Traversând Republica Moldova, nu poate sa nu te impresioneze frumuseţea incomparabila a satelor ei. Unul dintre aceste sate este şi satul Coştangalia, raionul Cantemir, sat mijlociu, pitoresc, cu oameni gospodari şi binevoitori. Satul se deosebeşte prin liniştea sa, oamenii muncitori, veseli şi săritori la nevoie. Situat între două dealuri, înconjurat de păduri, bogat în izvoare subterane, nimerind pe acest meleag îți dai seama că este unul din multele colţişoare de rai din ţară. Din punct de vedere geografic satul este aşezat în partea de sud a ţări.

    1.1 Poziţia geografică

    Satul Coştangalia este o localitate din raionul Cantemir, situat la sudul Moldovei la latitudinea 46.1100, longitudinea 28.3872 si altitudinea de 96 metri faţa de nivelul mării. Această localitate este în administrarea oraşului Cantemir. Conform recensământului din anul 2004 populația este de 1.070 locuitori. Distanța directă până în orașul Cantemir este de 26 km. Distanța directă până în oraşul Chişinău este de 103 km. Se învecinează la sud-est cu satele Suhat, Doina, Câşla și cu satul Şofranovca, la nord-est cu satul Chioselia și Ţărăncuţa, iar la nord-vest cu satul Burlacu .

    1.2 Elemente de relief

    În localitatea Coştangalia se evidențiază următoarele forme de relief: câmpii, coline, văii, dealurii. Cu excepția acestora din urmă, caracterul general al reliefului este puțin contrastat, cu forme rotungite de o eroziune relativ uniformă, datorata atât slabei pluviometrii, cât și geologiei, în care domină sedimentele recente orizontale. Situaţia geografică a satului reprezintă un amestec de platouri joase, văi adânci şi vâlcele, versanţii care sunt pe alocuri în formă de “amfiteatre erozionale”. Caracterul general al reliefului: văluros după tipul de dezmembrare şi erozional după origine. Pe teritoriul localităţii se întâlnesc zone arabile – 1.047 ha, celei destinate culturii cerealiere, pășunii – 345 ha, o pădure – 165 ha. La baza localităţi sunt rocile sedimentare, care conţin argila şi nisip.